Matt Hardy i-a răspuns, pe Twitter, unui fan care l-a întrebat dacă s-a retras. Hardy a ţinut să specifice că nu s-a retras şi nici nu o va face prea curând.

De asemenea, el a mai spus că este în cea mai bună formă din ultimii 20 de ani şi a primit undă verde pentru a reveni în ring.

Hardy este absent de la WWE TV din septembrie, atunci când a luat o pauză pentru a îşi rezolva problemele cu accidentările. În tot acest timp a avut un rol în backstage.