Cel mai important turneu al diviziei junior heavyweight/cruiserweight, Best of the Super Juniors, a ajuns la final sâmbătă. Finala turneului a fost între câştigătorii celor două block-uri, KUSHIDA şi Will Ospreay, trofeul fiind câştigat de japonez.

Opinie Will Ospreay vs. KUSHIDA: Meciul a fost construit ca un main event clasic al NJPW, cu un început lent, care să pregătească publicul pentru ce va urma. A fost al treilea meci dintre Ospreay şi KUSHIDA, astfel s-au “jucat” cu mai multe secvenţe din meciurile acelea. Ospreay a părut că face tot posibilul pentru a îl învinge într-un final pe KUSHIDA, dar la rândul lui, fostul campion IWGP Junior Heavyweight, a vrut să demonstreze că nu este terminat după ce şi-a pierdut titlul şi a fost învins în doar 2 minute de Takahashi. Cei doi chiar au arătat că vor să dea totul pentru a câştiga turneul, ceea ce a adus mult realism. Selling-ul lui Ospreay este în continuare slab, mi se pare că tot nu ştie când şi cum trebuie să vândă manevrele sau o accidentare. În plus, nu a reuşit să se sincronizeze cu KUSHIDA la una sau două manevre.

Nu consider că a fost peste finala de acum doi ani, dintre KUSHIDA şi Kyle O’Reilly, că am văzut comparaţii pe internet.

Rating: ****1/2