Este primăvară, dar mai important, am trecut de cel mai important PPV al anului, WrestleMania 29. Cred că orice fan care urmăreşte WWE-ului de mai mult de 3-4 ani ştie că în această perioadă a anului se fac conciederi în masă. Din punctul meu de vedere cea mai mare greşeală s-a produs în 2010, când mai multe superstaruri importante au părăsit compania sau au fost daţi afară. Printre ei se numără Batista, MVP, Kaval (aka Low Ki), Carlito sau Shelton Benjamin.
Revenim în 2013 şi având în vedere că anul trecut n-a plecat vreun nume important din companie, ne aşteptăm ca anul acesta să se facă o curăţenie prin rosterul WWE. Sunt mulţi care nu au ce căuta în WWE, dar şi câţiva care nu sunt promovaţi aşa cum merită.

Primul din această listă este Mason Ryan. Nu sunt sigur dacă este accidentat sau se află şi el prin NXT, cert e că nu mi-a lăsat o impresie bună în timpul în care a fost în Nexus. A părut doar o copie slabă a lui Batista, indiferent de cât de mult au vrut să-l promoveze unii şi alţii. Singurul lucru impresionant la el este mărimea, însă WWE-ul are în roster oameni mai buni ca el şi aici mă refer la Mark Henry, Big Show, Kane, Ryback, poate chiar şi Roman Reigns.

Al doilea wrestler pe lista mea este tot un „uriaş”, fiind vorba de Jinder Mahal. Alt wrestler care s-a vrut să fie un monster heel, însă n-a reuşit nimic important, poate doar acel feud cu Ryback a fost mai ok. Cei din WWE au văzut că nu a făcut nimic ca şi monster heel şi l-au pus într-un stable de rockeri sau aşa ceva. Odată cu atacul lui Brock Lesnar sper să scăpăm şi de 3MB, de fapt doar de doi dintre ei, Jinder Mahal şi Heath Slater. Dacă vor să facă segmente amuzante pot să se bazeze pe Santino Marella.

Nu avem o divizie tag team în WWE, însă cei din companie şi-au permis în anii trecuţi să despartă mai multe echipe. Unul dintre cazuri este The Hart Dynasty, DH Smith a părăsit compania, iar pentru Tyson Kidd nu s-a găsit nimic. Un alt caz este Cryme Tyme. Dacă Shad a părăsit de mult compania, ar trebui ca şi fostul său partener, JTG, să facă acelaşi lucru. WWE-ul şi-a bătut joc de el în mai multe rânduri, nu zic că este un mare wrestler, însă decât să ai un meci la Superstars/Main Event/NXT din an în paşte mai bine te duci într-o federaţie independentă sau chiar în TNA, unde ştii că ai mai multe şanse. În cazul lui JTG se mai află şi Curt Hawkins, pe care deşi s-au încercat mai multe gimmick-uri, nu i-a fost acordat niciodată un push, iar din punctul meu de vedere este un talent irosit.

Alte superstaruri care nu m-au impresionat în mod special pe mine şi cred că ar trebui să fie daţi afară sunt: David Otunga, Ezekiel Jackson (la fel ca şi cazul lui Mason Ryan sau Jinder Mahal), The Great Khali (mai multe şanse sunt să se retragă, pentru că WWE-ul nu cred că îl va da afară), Hunico & Camacho, Hornswoggle, Tensai, Yoshi Tatsu.